Patru persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie duminică dimineaţa la ora 05.45, pe raza localităţii Nireş, comuna Mica. Şoferul unei autoutilitare nu a adaptat viteza la condiţiile de deplasare, a derapat şi a acroşat un stâlp de pe marginea carosabilului.
ARAD. Astăzi şi mâine membrii Biroului Electoral Judeţean sunt ocupaţi până peste cap. Deja a început operaţiunea de distribuire a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale.
ARAD. Biroul Electoral Judeţean a publicat lista finală a preşedinţilor şi locţiitorilor secţiilor de votare din întreg judeţul. Extragerea a avut loc la Tribunalul Arad, fiind un pas important în ceea ce priveşte pregătirea alegerilor parlamentare din 9 decembrie.
Preşedintele Tribunalului Arad, Ştefan Lucaciuc va trage la sorţi preşedinţii secţiilor de votare şi a locţiitorilor acestora pentru alegerile din 9 decembrie pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
ARAD. Cei care nu au studii juridice și vor să fie trecuți pe lista cu juriştii care vor participa la tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţul Arad pentru alegerile Parlamentare se pot înscrie până pe 17 octombrie.
Local
Președintele PSD Arad, deputat Mihai Fifor și senatorul PSD Arad, Eusebiu Pistru au abordat, în cadrul unei conferințe de presă, subiectul reindustrializării României.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei susține că nu i-a spus jucătorului niciodată să nu meargă la școală.
Mapamond
Rusia vrea să deraieze traiectoria europeană a Republicii Moldova, a declarat vineri, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, la finalul primei reuniuni a miniştrilor de externe din statele aliate la care a participat în noua sa calitate.
1
Mapamond
„Planul de victorie” al preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, este controversat, a afirmat vineri la Bruxelles prim-ministrul slovac Robert Fico, care a adăugat că nu consideră o idee bună primirea Ucrainei în NATO, transmite vineri agenţia oficială slovacă TASR.
2
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele instituţiei, prin care contribuabililor, persoane fizice, le este transmisă o „Nota informativă”, fiind înştiinţaţi cu privire la o presupusă datorie, pentru care este necesară plata pentru evitarea executării silite şi a valorificării bunurilor.