ARAD. Așa cum a anunțat primarul Bibarț în conferința de presă de luni, 1 aprilie 2024, în ședința de Guvern de joi a fost înregistrată nota înaintată de către Ministerul Apărării Naționale privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului Arad, judeţul Arad, în scopul adoptării unei hotărâri ce are ca obiect transferarea imobilului 718 Arad - Gai, identificat în Cartea Funciară nr. 335522 Arad, din domeniul public al municipiului Arad, judeţul Arad, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.
ARAD. Căminele de pe strada Ursului au fost preluate de stat și date în administrare Universității Aurel Vlaicu. Ședința de Guvern de astăzi a avut pe ordinea de zi un pas birocratic și legal care permite Universității Aurel Vlaicu să acceseze fonduri pentru modernizarea căminelor studențești de pe strada Ursului, a anunțat deputatul PNL Sergiu Bîlcea.
România
Începând cu 1 ianuarie 2025, nivelul accizelor pentru o serie de produse energetice și alcoolice va fi ajustat, conform Raportului privind situația macroeconomică pe anul 2025 și proiecția acesteia pe anii 2026-2028, publicat recent de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Local
Doi arădeni au fost arestați preventiv pentru trafic internațional și intern de droguri de risc. La percheziții, polițiștii au găsit prăjituri cu canabis, iar în mașina unuia dintre suspecți - care tocmai ridicase un colet cu 7 kilograme de canabis - oamenii legii au găsit cocaină și un pistol.
România
Poliția olandeză a dezvăluit identitatea și a publicat fotografiile a doi dintre cei trei suspecți arestați în legătură cu furtul din 25 ianuarie a patru piese arheologice din România, între care coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul Drents din Assen (nord), transmite vineri EFE, care califică decizia poliției olandeze drept un demers neobișnuit.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.