ARAD. Consilierii judeţeni au fost chemaţi marţi la o şedinţă extraordinară fulger, a cărui ordine de zi a cuprins patru proiecte de hotărâre. Poate că cel mai important dintre ele s-a referit la rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli.
ARAD. Democrat liberalii arădeni au avut în seara zilei de luni o nouă şedinţă a Biroului Permanent Judeţean. În cadrul acestei întruniri trebuiau stabilite ultimele detalii privind candidaturile la viitoarele alegeri parlamentare, dat fiind faptul că săptămâna trecută deputatul Lucian Riviş Tipei a decis să se retragă din cursa electorală.
ARAD. Consiliul Judeţean Arad (CJA) s-a întrunit în şedinţă ordinară vineri, în 28 septembrie, având o ordine de zi formată din 12 proiecte de hotărâri, plus punctul de Diverse. Iar întâlnirea aleşilor judeţeni a adus cu ea şi două noutăţi.
Ședință interesantă în Consiliu Local Municipal Arad. Aleșii au avut, joi, cu toții, ocazia să-și spună cuvântul, pe problemele supuse votului. A fost o provocare atât pentru opoziția, cât și pentru puterea de aici, care au arătat că pot să conviețuiască chiar dacă nu se iubesc. Legea tot Puterea a scris-o, însă nimeni nu a părut dispus să abandoneze lupta cu una cu două.
ARAD. La şedinţa BPN, democrat liberalii l-au desemnat pe Theodor Stolojan ca reprezentant în Comisia de Etică, prezidată de Monica Macovei, care va analiza toate candidaturile alianţei de centru-dreapta pentru alegerile parlamentare.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.