Cluburile UTA şi CS Atletico Arad organizează o selecţie naţională de juniori născuţi în anii 1999, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004.
TIMIŞOARA. La iniţiativa FRF, marţi, ora 11, pe stadionul Poli din Timişoara (teren sintetic) are loc o acţiune de selecţie pentru formarea Centrului de Excelenţă Timişoara. Participă selecţionatele de fotbal ale judeţelor Arad – Hunedoara şi Timiş – Caraş Severin. Cei mai buni 22 jucători din această dublă se vor înfrunta într-un alt meci, la finalul căruia va fi cunoscută componenţa provizorie a Centrului de Excelenţă.
Studenţii şi masteranzii care doresc să muncească pe perioadă de vară în Germania se mai pot înscrie la selecţie.
Studenţii şi masteranzii se pot gândi deja la perioada de muncă de pe timpul verii. Germania a transmis o solicitarea Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti privind recrutarea de studenţi şi masteranzi. Potrivit anunţului la selecţie vor putea participa studenţii şi masteranzii care urmează cursuri la zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, colegiu ethnic, colegiu.
Institutul Cultural Român (ICR) a trimis, marţi, printr-un comunicat remis Mediafax, un răspuns la acuzaţiile care i se aduc privind selecţia, în urma unui concurs, a referenţilor şi directorilor adjuncţi ai filialelor din străinătate, precizând că aceasta a fost "echidistantă şi transparentă".
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
2
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.