BC Valbon Arad va evolua, între 2-4 martie, la Sibiu, în cadrul ultimului turneu al grupei valorice A din cadrul Campionatului Național de baschet masculin - Under 13. Micuții baschetbaliști arădeni ocupă locul 5 în ierarhia seriei, urmând ai avea ca adversari pe reprezentanții echipelor: CSȘ Focșani, CSȘ Ploiești (vineri), Phoenix Galați, CSȘ Tg. Jiu (sâmbătă) și CSȘ Sibiu (duminică).
Arădeanul Marius Copil a atins faza semifinalelor la turneul challenger de la Bratislava (Slovacia; premii 106.000 euro), după ce a trecut în sferturi de polonezul Kamil Majchrzak (223 ATP, venit din calificări), cu scorul de 7-6 (4), 6-1. Copil, locul 91 ATP şi cap de serie numărul 4 la Slovak Open, și-a asigurat 5.320 de euro şi 40 de puncte ATP.
Local
INS ne arată, negru pe alb, că suntem pe la mijloc, spre partea de jos, din punct de vedere al salariilor, la nivel național.
Ştiri sportive
Naționala României a învins clar echipa Germaniei, cu scorul de 48-10 (13-10), vineri, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la debutul în Rugby Europe Championship 2025.
România
Expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, deschisă la Muzeul Drents din Assen, Olanda, ale cărei bunuri culturale din metale prețioase aflate în colecțiile a 18 muzee din România s-au întors vineri seară în țară, după ce patru artefacte dintre acestea au fost furate, a înregistrat un număr de 84.336 vizitatori.
Mapamond
Anchetatorii urmează să continue vineri eforturile de a recupera cele două aeronave implicate într-un accident la Washington în care au murit 67 de persoane și care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aeriană în capitala SUA, informează Reuters.
Local
Clădirea monument istoric a fost restaurată cu 8,7 milioane de lei, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată din bani europeni.
Local
Cu toate acestea, numărul incendiilor izbucnite la gospodării a scăzut cu 38 de procente. Din nefericire, 5 persoane au decedat, iar pagubele materiale produse au fost estimate la peste 16,4 milioane lei.