E linişte de mormânt la Semlac: din ochii lui Arsenie Boca nu mai curge mir, iar proprietarii obiectului religios îi roagă pe credincioşi să nu mai ia drumul localităţii pentru a vedea minunea.
A fost furată, a fost adusă înapoi și găsită de proprietari în curtea casei, ca prin minune, dar nu mai lăcrima. Icoana care îl înfățișează pe părintele Arsenie Boca a fost pusă, din nou, de proprietari la locul ei, un altar în casa celor doi semlăcani. Fără însă ca din ochiul stâng al părintelui să mai curgă mir.
Minunile se țin lanț la Semlac. După ce vineri a fost descoperită dispariția din casa proprietarului a icoanei care lăcrima cu mir şi care îl înfățişa pe Arsenie Boca, sâmbătă dimineața aceasta a apărut.
A devenit o vedetă pe facebook. Ba chiar şi la Semlac. Acolo unde o familie a devenit şi ea cunoscută în ultimele zile pentru că avea în proprietate o icoană cu părintele Arsenie Boca, din ochii căruia se spune că ar fi curs mir. Acum, însă, la Semlac nu mai plânge părintele din tabloul sacru, ci proprietarii şi credincioşii din jur, pentru că icoana care a devenit celebră a fost furată în noaptea de joi pe vineri.
O gospodărie din Semlac a devenit loc de pelerinaj pentru mii de oameni din vestul țării.
ARADON opinii
Noiembrie? Nu se poate! Cu viorele și păpădii înflorite prin parcuri, trandafiri ce-și îndreaptă petalele spre soare cu aer de învingători, crenguțe pline de muguri, soare, călduț pe-afară după o dimineață rece, de parcă suntem în primăvară.
România
Peste 206.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21,00, pentru a vota în primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Mapamond
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a estimat sâmbătă că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu, fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant şi şefului aripii militare a mişcării palestiniene Hamas, Mohammed Deif, pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, relatează agenţiile Reuters şi EFE.
Ştiri sportive
Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, deţinătorul recordului de victorii în turneele de Mare Şlem cu 24 de trofee, în prezent ajuns pe locul 7 ATP la finele unui sezon dezamăgitor, lipsit de titluri în acest an în circuitul ATP, a anunţat sâmbătă că-l va avea ca antrenor pe britanicul Andy Murray, recent retras din circuitul competiţional, scrie AFP.
România
Pentru a câștiga încrederea consumatorilor, producătorii din industria panificației ar trebui să fie mult mai atenți la etichetarea produselor.
Local
O femeie în vârstă de 63 de ani, probabil din Buteni, și-a pierdut viața sâmbătă după-masă, după ce a fost lovită de o camionetă condusă de un tânăr de 26 de ani din Sebiș.
Local
Dintre cele 20 de legături rutiere peste frontiera de stat româno-maghiară, cinci drumuri sunt pe teritoriul judeţului Arad. Toate accesele spre aceste drumuri au fost modernizate.
5
Local
Peste 10 milioane de lei vor fi cheltuiți pentru reabilitarea Centrului de Terapie și Recuperare pentru Copii „Ghiocelul”.
3
Local
Credietele oferite de instituțiile financiare nebancare (IFN) sunt supuse unor noi reguli, conform Legii 243/2024 intrată recent în vigoare.