Deputatul Mircia Giurgiu a susţinut duminică, la Realitatea Tv, că are cunoştinţă de discuţii avansate între parlamentari ai puterii şi opoziţiei, urmând ca săptămâna viitoare aceştia să-şi anunţe trecerea în cealaltă tabără.
ARAD. Un arădean din cartierul Grădişte a fost felicitat cu ocazia Sfinţilor Mihail şi Gavril, la 16 ani de la moartea sa. Tardiva felicitare a fost trimisă de senatorul Ovidiu Marian şi a ajuns la cei care avuseseră grijă de bătrân.
Arad. Senatorul Ovidiu Marian afirmă că opoziţia încearcă pe orice cale să discrediteze Guvernul în ochii FMI.
ARAD.După ce a fost avertizat de PSD cu privire la activitatea politică, senatorul a trecut la UNPR.
ARAD. Senatorul Ovidiu Marian este unul dintre puţinii care au votat în favoarea proiectului de lege privind obligativitatea introducerii uniformelor în şcoli.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, le-a cerut joi statelor membre ale alianţei şi altor parteneri occidentali să furnizeze sprijin suplimentar pentru Ucraina, în contextul apropierii sezonului rece, transmite DPA.
România a fost învinsă de Japonia cu scorul de 2-1, joi seara, în prima rundă a turneului final al competiţiei feminine de tenis pe echipe, Cupa Billie Jean King, joi, la Malaga (Spania).
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat joi că, potrivit informaţiilor confirmate de către autorităţile spaniole, alţi doi cetăţeni români au fost identificaţi ca fiind decedaţi, din cauza inundaţiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni.
Evoluţia sub aşteptări a PIB-ului României în trimestrul trei determină economiştii să ia în considerare modificarea prognozelor de creştere economică, unii dintre ei vorbind de ajustări semnificative ale cifrelor de la estimări iniţiale de 1,9% până la 0,8% pentru întregul an 2024.
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-11-2024 sunt următoarele:
Uniunea Europeană a anunţat joi că a finanţat, pentru prima dată, achiziţia comună de arme de către statele membre, cea mai mare parte a acestor achiziţii urmând să meargă către Ucraina, transmite AFP.
Aproape trei sferturi dintre români (72%) sunt îngrijoraţi de creşterea preţurilor, iar majoritatea va aloca un buget mai mic per achiziţie, comparativ cu anul 2023, indică rezultatele 2024 Holiday Shopping Report, cel mai recent studiu Offerista derulat la nivel european.