Să te mai apuci de școală după 18 ani e o provocare pe care mulți nu o mai acceptă, mai ales în condițiile bacalaureatului actual. Și totuși, 72 de arădeni vor deveni elevi din toamnă.
ARAD. Depunerea dosarelor de înscriere se face în perioada 26-27 iulie 2011, între orele 9-17.
ARAD - Înscrierea la învăţământul seral sau cu frecvenţă redusă a candidaţilor care împlinesc vârsta de 18 ani până la data de 13 septembrie 2009, inclusiv, se face la Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă” Arad, cu sediul pe str. Mărăşeşti nr.34.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.