Expoziţie deschisă la Muzeul de Artă , str. Gh. Popa de Teiuş 2-4, etaj II, sala Ovidiu Maitec.
SÂNTANA. În această perioadă, Ansamblul folcloric „Busuiocul”, din Sântana, participă la un turneu artistic în oraşul Nova Pazova din Serbia, ca urmare a invitaţiei lansate de ONG „Asociaţia Banatul” Dolovo, Serbia.
ARAD. Înainte de ediţia a XVII-a Festivalului internaţional de muzică şi dans „Ghiocelul de Argint”, organizat de Palatul Copiilor Arad, formaţia Azucar condusa de prof. Lung Ioana, a adus din nou faimă României participând, zilele trecute, la Festivalul internaţional de dans „Kanjiza 2011”, în Serbia, unde a câştigat trei locuri I şi un loc II astfel: locul I la standard show – juniori, standard show – seniori, latino show – seniori; iar locul II, la latino show – juniori.
Doi şefi ai unor grupuri criminale din Serbia au plătit peste 200.000 de euro suporterilor care au provocat incidente în tribune la meciul de marţi, de la Genova, în urma cărora partida Italia-Serbia, din preliminariile Euro, a fost suspendată, a anunţat, sâmbătă, presa sârbă.
ZURICH. UEFA a anunţat că va deschide o anchetă privind incidentele petrecute la Genova, înaintea şi în timpul meciului Italia - Serbia, din preliminariile Euro-2012, informează site-ul oficial al forului fotbalistic european.