Asta a spus Gheorghe Toma în fața Tribunalului Arad, după ce a văzut că martorul pe care îl aștepta să depună mărturie în cazul său nu s-a prezentat în fața instanței.
ARAD. Gheorghe Toma a declarat în fața judecătorilor că vrea să fie judecat și condamnat pentru ce a făcut.
ARAD. Procesul lui Gheorghe Toma va începe joi, încă de la primele ore ale dimineții la Tribunalul Arad.
România
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis joi, în unanimitate, să susţină două propuneri politice înaintate de preşedintele social-democraţilor, Marcel Ciolacu, şi anume faptul că Partidul Social Democrat nu va avea o alianţă sau o colaborare politică cu AUR nici în Parlament, nici în Guvern, după alegerile parlamentare şi prezidenţiale, iar în cazul în care candidatul PSD devine preşedintele României acesta nu va desemna un prim-ministru din partea Alianţei pentru Unirea Românilor.
Mapamond
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat decizia Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului prin care a fost consfinţită integrarea europeană a ţării.
2
Mapamond
Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a denunţat sancţiunile Uniunii Europene împotriva Republicii Belarus, în timpul unei vizite în această ţară vizată de sancţiuni europene şi aliată a Moscovei, informează joi AFP.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 31-10-2024 sunt următoarele: