Arădenii au solicitat Primăriei, în ultimele două săptămâni, tăierea a 50 de copaci de pe raza municipiului.
Preşedintele executiv pe municipiu al PC Arad, Leontin Aslău, a depus sesizări în scris la Prefectură şi Poliţie în privinţa pistelor de biciclete de pe Calea Romanilor.
ARAD. Au început să curgă sesizările la Biroul Electoral Judeţean. Dacă prima parte a campaniei pentru alegerile Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost una extrem de liniştită, se pare că finalul va fi unul cu lupte duse la cuţite.
ARAD. La BEJ s-au făcut în special sesizări telefonice, transformate în sesizări scrise de către reprezentanţii partidelor la BEJ. Fără prea mare relevanţă, însă şi greu de clarificat în regim de urgenţă.
ARAD. La numărul de telefon pus la dispoziţie de Asociaţia Pro Democraţia, 0800 070 100, au fost făcute de arădeni până la orele 13.00 două sesizări, ambele din localităţi din judeţ.
Local
Autoritățile reiterează faptul că segmentul lipsă de pe autostrada Nădlac-Sibiu va fi finalizat până în vara viitoare.
UT Arad
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
4
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.