ARAD. Printre cele mai des întâlnite infracțiuni. Este vorba despre furturile din autoturisme. Ca să nu vă „treziți” cu mașina spartă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad vă oferă câteva sfaturi.
Inspectoratul de Poliție Judeșean Arad: „Este perioada concediilor. Nu uitați de siguranța locuinței!”
Natura ne este prietenă dacă ştim să o respectăm. Din cele mai vechi timpuri se foloseau plantele pentru tratamentul diferitelor boli. Copacii din parcuri şi păduri curăţă aerul de care avem atâta nevoie, protejează împotriva furtunilor, inundaţiilor şi alunecărilor de teren.
Pentru ca petrecerea Sărbătorilor de Paşti să fie liniştită şi fericită, Inspectoratul de Poliție Județean Arad vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.
Nu lăsaţi simţurile estetice să adoarmă! Să nu fiţi complexate de vârsta pe care o aveţi! Depinde doar de noi să nu simţim greutatea anilor care ne doboară. Vârsta este cea pe care o simţim, nu cea pe care o avem.
România
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Mapamond
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
Local
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
România
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Mapamond
Fostul președinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcție între anii 2004 și 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autoritățile, informează AFP.
Mapamond
După 484 de zile de captivitate în Fâșia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas și Keith Siegel au fost predați sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanților Crucii Roșii, în Khan Yunis și în orașul Gaza, informează agențiile internaționale de presă.
România
Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.
1
Mapamond
Cei trei suspecți care au fost arestați în legătură cu furtul artefactelor românești de la muzeul Drents din orașul Assen (nordul Olandei - n.r.), vor rămâne în arest preventiv pentru încă două săptămâni, în conformitate cu decizia luată vineri de un judecător de instrucție, a anunțat Serviciul Procuraturii Publice (OM), citat de publicația olandeză NL Times.