ARAD. IPJ Arad vă sfătuieşte ca pe perioada minivacanţei de Sfânta Maria să nu uitaţi de siguranţa locuinţei.
De ce ne sperie schimbarea prefixului: 30, 40, 50? Teama de bătrâneţe, de izolare, devine obsesie făcându-ne să ignorăm trecerea firească a timpului, să uităm că deţinem comoara experienţelor noastre de viaţă, avem o personalitate bine conturată, suntem realizate personal şi profesional.
Pentru evitarea unor situaţii care vă pot expune riscurilor, pompierii vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de protecţie:
Pentru că ne aflăm în plin sezon al cumpărăturilor pentru sărbătorile de iarnă, iar magazinele şi pieţele sunt foarte aglomerate, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie.
Titlul de Capitală Culturală Europeană sună bine şi pentru intelectualii Aradului, membri în Boardul oraşului.
ARAD. Consilierii județeni au aprobat în ședința de joi, 30 ianuarie, ca vicepreședintele Sergiu Bîlcea să îl înlocuiască pe președintele Iustin Cionca, în caz de necesitate.
1
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, arată că una din schimbările importante prevăzute de noile planuri-cadru pentru învățământul liceal este că numărul de ore nu mai este alocat unor discipline în primul rând de către minister, ci au un cuvânt mai important de spus școala și elevul.
Elicopterul Black Hawk care s-a ciocnit cu un avion de pasageri miercuri la Washington se afla într-un zbor de antrenament pe o rută esențială pentru misiunea rar discutată de a evacua oficiali de rang înalt în eventualitatea unui atac asupra SUA, au declarat oficiali citați de Reuters.
ISU Arad ar urma să se doteze cu echipamente de antrenament, totul cu fonduri europene nerambursabile.
Ministerul Educației și Cercetării a pus vineri în consultare publică planurile-cadru pentru liceu.
Gheorghe Falcă spune că infrastructura de transport este strategică pentru conectivitate, securitate și competitivitate în Europa.
6
După 484 de zile de captivitate în Fâșia Gaza, ostaticii Ofer Kalderon, Yarden Bibas și Keith Siegel au fost predați sâmbătă de gruparea islamistă palestiniană Hamas reprezentanților Crucii Roșii, în Khan Yunis și în orașul Gaza, informează agențiile internaționale de presă.