aradon.ro Web analytics





Nestatornică și nehotărâtă între soare și frig, vestitoarea primăverii, cea care pornește circuitele clorofilei dăruindu-ne forțe noi și soare proaspăt: MARTIE! Viața pulsează în jurul nostru, apare iarba, apar mugurii pe ramuri și bobocii de floare încântă simțurile. Sufletul se deschide, prindem aripi, zâmbim fără motiv, devenim iarăși copii.
Prieteni, avem nevoie de mişcare ca să ne întreţinem, iar comoditatea nu are nicio justificare. Aţi observat poate, atunci când o persoană are piciorul imobilizat o perioadă de timp, musculatura se atrofiază, recuperarea este greoaie şi cere timp. Acelaşi lucru se întâmplă cu musculatura întregului corp dacă ne petrecem timpul în fotoliu, în faţa televizorului, la birou cel puţin opt ore pe zi sau pe banca din faţa blocului la poveşti cu vecinii.
Învăţaţi copilul să iubească sportul! Doar aşa va creşte viguros şi sănătos într-o lume sedentară, plină de stres, o lume în care avem doar grija zilei de mâine şi a problemele cotidiene, iar copiii petrec mare parte a timpului în casă, grădiniţă, şcoală, în faţa calculatorului şi televizorului, lipsiţi de mişcarea naturală în aer liber, de plimbări lungi alături de părinţi, de jocul în parcul copiilor. Lipsa de mişcare, alimentaţia necorespunzătoare, sedentarismul, poluarea, afectează iremediabil dezvoltarea armonioasă a copilului ducând la apariţia unor afecţiuni care nu existau la generaţiile anterioare.
Sportul presupune și aspectul de joc, de angrenare în echipă, pe lângă exercițiile fizice făcute la sală sau acasă, cu un grad de dificultate mai mare sau mai mic. Plimbări în aer liber, drumeții, o partidă de tenis, sunt de natură să ne relaxeze profund, să ne ajute să eliminăm spontan stresul și tensiunile psihice.

Mapamond

Belgia: Un mort în ultimul incident armat legat de traficul de droguri la Bruxelles
O persoană a fost ucisă în urma unui incident armat produs vineri dimineață la Bruxelles, având probabil legătură cu ciocnirile între bandele de droguri rivale, a anunțat parchetul local, subliniind creșterea criminalității în capitala Belgiei, care găzduiește principalele instituții ale UE, relatează Reuters.

ARADON Sport local

ProVolei Arad, în primele 12 echipe din ţară
RM. VÂLCEA. Având un parcurs remarcabil în primele patru turnee din prima fază a Campionatului Naţional de volei masculin Under 19, CS ProVolei Arad a reuşit să se califice în categoria Elite, printre cele mai valoroase 12 echipe din ţară.

Evenimente

CELĂLALT.teatru ne așteaptă cu 5 spectacole, în februarie
De pe 14 până pe 23 februarie, spațiul care găzduiește producții teatrale independente îi așteaptă pe arădeni la cinci spectacole.

Local

Prins la furat, la doar două zile după eliberarea din penitenciar
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a fost prins la furat, într-o casă din Chișineu-Criș, la doar două zile după eliberarea din penitenciar.

Mapamond

Trump a semnat un ordin executiv care prevede sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale. Primele reacții
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv de impunere de sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale (CPI) pentru acțiunile acesteia împotriva Statelor Unite și a aliaților săi, precum Israelul, relatează AFP.

Mapamond

Autoritățile din Alaska caută un avion de pasageri cu 10 persoane la bord dat dispărut
Autoritățile americane caută un avion de pasageri Bering Air cu 10 persoane la bord, care a fost dat dispărut în timpul unui curse de la Unalakleet la Nome, a anunțat joi Departamentul pentru Siguranță Publică din Alaska, informează vineri Reuters.

UT Arad

Cum a ajuns Zsori să joace la Iași?
Mircea Rednic l-a dus pe jucător la meciul din Moldova pentru că nu avea 20 de jucători în lot!

Advertorial

Comunicat de presă
Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad implementează proiectul ”FaStPract - activități integrate de practică și orientare profesională pentru specializările Farmacie și Stomatologie ale UVVG Arad” cod SMIS 312785, cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, în cadrul apelului Promovarea dezvoltării programelor de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii - Stagii studenți - Regiuni mai puțin dezvoltate, în perioada 1 februarie 2025-31 ianuarie 2027.

Advertorial

Comunicat de presă
Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad implementează proiectul ”Capacitarea tinerilor expuși la riscuri sociale de a urma și finaliza studii universitare - în Regiunile de Vest și de Nord-Vest, respectiv în județele Arad, Maramureș și Satu Mare” cod SMIS 327881, cofinanțat din Fondul Social European+, prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, în cadrul apelului ,,Primul student din familie" - Regiuni mai puțin dezvoltate, în perioada 1 februarie 2025-30 noiembrie 2026.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.