„Săptămâna educației” și-a încheiat activitățile la Școala din Șiclău comuna Grăniceri, concretizând educația moral-creștină-civică prin acțiuni de voluntariat și donații de alimente către beneficiarii Cantinei Sociale „Sf. Nicolae” din cadrul Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopiei Aradului și ai Centrului de Zi „Nașterea Maicii Domnului” al Asociației Filantropia Arad.
Un tânăr în vârstă de 23 de ani este suspectat de furtul a 6.500 de euro şi 20 de grame de bijuterii din aur.
ŞICLĂU. Credincioşii parohiei Şiclău, protopopiatul Arad împreuna cu preotul paroh au trăit, duminica 7 august, momente de aleasă bucurie duhovnicească prilejuită de hramul bisericii şi totodată de descinderea Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu în mijlocul lor.
Local
Un bărbat din Vladimirescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins la furat la doar 5 zile după liberarea din penitenciar.
Local
O femeie din Arad a fost trimisă în judecată după ce a „uitat” să plătească produse în valoare de aproximativ 400 de lei la o casă de tip self-checkout din Kaufland.
1
Local
Drepturile persoanelor cu dizabilități și protecția acestora, în domeniul muncii, au fost reglementare și publicate în Monitorul Oficial.
Local
Reprezentanții DSP Arad au transmis și o serie de măsuri recomandate populației pentru a preveni îmbolnăvirile.
2