În cadrul unei conferinţe de presă, fostul senator de Arad, Mihai Răzvan Ungureanu, a ţinut să mulţumească tuturor arădenilor care l-au susţinut, dând asigurări că are aceleaşi sentimente de apreciere şi solidaritate faţă de toţi cetăţenii acestui judeţ şi municipiu, chiar dacă nu l-au votat.
Administraţia Prezidenţială a transmis, miercuri după-amiază, că Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, iar la ceremonia care a avut loc la sediul SIE a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.
Copreşedintele ALDE Arad, Mircea Purcaru, spune că este „bucuros” că Mihai Răzvan Ungureanu a fost confirmat de către Parlament ca director SIE, pentru că aşa „a scăpat Aradul de un senator băsist, rămânând cu unul singur, pentru că fostul liberal, Ioan Cristina, chiar dacă a devenit PDL-ist, nu este băsist, mai are ceva reminiscenţe liberale”.
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1