Patru miniștri liberali au lansat Planul Național de Acțiune privind Siguranța Școlară, care urmărește creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în unitățile de învățământ. Sunt tratate cu prioritate combaterea traficului și a consumului de droguri în rândul elevilor, prevenirea violenței și a cazurilor de bullying, precum și reducerea riscului de expunere a elevilor la un mediu infracțional.
Local
După mai bine de trei ore de intervenție, pompierii au reușit să salveze 12 porci și un măgar.
Local
Un elev de clasa a VII-a de la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” Sântana a fost bătut de un coleg de clasă și doi elevi din altă școală, vineri dimineață. Victima a ajuns la spital.
Local
Rețele Electrice Banat a transmis că în județele Arad, Timiș, Hunedoara și Caraș Severin sunt 61 de localități afectate de vijeliile de azi noapte.
Local
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până sâmbătă dimineaţa în trei bazine hidrografice.
Local
Omul de afaceri din Ineu a fost achitat de Instanţa Supremă, după ce i-a fost admis recursul în casaţie.