BUCUREȘTI. „Colaborarea mea cu antrenorul Wim Fissette se încheie la finalul acestui an, în urma unei decizii luate de comun acord. A fost un an bun și frumos. Îi mulțumesc și îi doresc succes în continuare”, a scris Simona Halep pe Facebook.
Singapore. De câteva minute, Simona Halep a reușit cea mai importantă victorie din carieră, învingând-o pe Serena Williams, numărul 1 mondial, cu un scor șoc: 6-0; 6-2, la Turneul Campioanelor, de la Singapore.
ARAD. „Trădare în familie şi politică. Tatăl liderului naţional PP-DD, consilierul judeţean arădean Ioan Seculi, a demisionat”, titrează „Vocea Transilvaniei.
ARAD. La primul birou politic național reunit al Organizațiilor de Femei din cadrul Alianței Creștin Liberale , a fost stabilit un termen- 30 septembrie- până la care organizaţiile trebuie să-şi definitiveze un calendar comun de acţiuni, informează Simona Iorgovan, lider al femeilor liberale din judeţul Arad.
ARAD. Directorul școlii, Eugen Bocăniciu a precizat că numirea doamnei Simona Crâsnic (judecată în dosarul mitei la bacalaureat) ca dirigintă a clasei a X-a B, nu a fost oficială, a fost doar o propunere făcută în cadrul Consiliului profesoral care a avut loc joi, 4 septembrie.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2