ARAD. Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, la inițiativa cadrelor didactice și a studenților Facultății de Teologie Ortodoxă Ilarion V.
ARAD. La Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” din Arad a avut loc a doua ediţie a Simpozionului Judeţean „Probleme actuale ale omenirii”, în cadrul căruia două eleve ale Liceului Teoretic „Mihai Veliciu” din Chişineu-Criş au obţinut premiul III.
ARAD. La împlinirea a 107 ani de la efectuarea primului zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul, şi pilotat de Traian Vuia, în localitatea cu acelaşi nume, a fost organizată prima ediţie a simpozionului „Traian Vuia - pionier al aviaţiei mondiale” .
UVVG a organizat simpozionul: „Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului - 27 ianuarie”.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi Fundaţia Ştiinţifică „Egon and Ann Diczfalusy” au organizat cea de-a VI-a ediţie a Simpozionului internaţional „Diczfalusy pentru sănătatea reproducerii”.
Mapamond
Lideri politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de preşedinte al Statelor Unite şi şi-au exprimat speranţa că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depăşirea provocărilor importante ale lumii actuale, notează AFP şi Reuters.
Mapamond
Donald Trump a depus luni jurământul în calitate de cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii, într-o ceremonie la Capitoliu. Noul președinte a pregătit deja o serie de decizii pentru prima zi, printre care se numără declararea stării de urgență la frontieră și în sectorul energetic național.
România
După ce au fost publicate calendarele pentru olimpiadele și concursurile școlare naționale, Ministerul Educației a anunțat că, din acest an, elevii din clasele primare nu mai pot participa la acestea.
România
Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial un ordin conform căruia liceele cu rată de promovare zero la examenul de Bacalaureat nu vor mai putea înființa clase de a IX-a în anul școlar 2025-2026.
Local
Pe lângă Unitatea Medicală Mobilă de la Expo, campania presupune şi alte acţiuni medicale, educaţionale şi sociale.
România
Lasconi: Ciolacu se pregăteşte iar să renunţe la bani din PNRR. România a îndeplinit 14% din jaloane
Preşedinta USR, Elena Lasconi, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că „se pregăteşte din nou să renunţe la bani” din PNRR, din cauză că proiectele nu mai pot fi gata în timp util.
1