Protestatarii împotriva gazelor de şist din zona Curtici vin cu acuze noi împotriva Panfora. În tot acest timp, răspunsul companiei e acelaşi ca de fiecare dată.
ARAD. Câteva zeci de locuitori din zona Curticiului au participat la un protest puţin mai inedit. S-au urcat în zeci de maşini şi au demarat un protest, trecând prin mai multe localităţi ale judeţului, respectiv Macea, Curtici şi Dorobanţi. Mitingul a vizat gazele de şist şi intenţia unor companii petroliere de a exploata astfel de gaze în perimetrul EX 6 Curtici.
Cei de la Panfora susţin, încă o dată, că nu se caută gaze de şist în zona Curtici, ci doar ţiţei şi gaze convenţionale.
Mapamond
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, relatează AFP.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 21-11-2024 sunt următoarele:
UT Arad
In urmă cu câteva minute, cei de la clubul UTA au emis un comunicat în care se refera la decizia Tribunalului București, instanța anulând mai multe marci UTA deținute de Calin Costea și Suporter Club UTA.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune asupra unei instalaţii militare ucrainene şi a avertizat Occidentul că Moscova ar putea lovi instalaţiile militare ale oricărei ţări ale cărei arme sunt folosite împotriva Rusiei, transmite Reuters.
2
România
Trei cetăţeni ucraineni, cu vârste între 19 şi 21 de ani şi care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, au fost recuperați de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră, a informat, joi seara, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
ARADON Sport local
ARAD. 19 echipe repartizate în două serii luptă în acest sezon pentru câştigarea titlului de campioană judeţeană de juniori la AJF Arad.
Local
E vorba de unități de învățământ cu personalitate juridică, de stat și private: grădiniție, școli gimnaziale, licee, colegii, școli postliceale.