ARAD. Noaptea reducerilor la Armonia Center l-a adus si pe Smiley într-un concert extraordinar în care fanii s-au întrecut în a cânta şi a-l poza pe talentatul cântareţ. Arădenii l-au putut ascuta la tobe şi pe Marcel care este din Arad. El a avut rezervat un moment numai al lui, în care şi-a demostrat talentul şi de ce a ajuns să cânte cu trupe naţionale.
Concertul de duminică, din faţa Primăriei, a atras mii de tineri arădeni dornici să-şi asculte şi să-şi vadă idolii.
Ziua Naţională a României – conferinţă pe teme istorice şi trei zile de concerte în faţa Primăriei. Vama şi Smiley cântă la Arad.
ARAD Aseară s-a dansat în faţa Primăriei. Concertul extraordinar al lui Smiley, Andra şi The Edge a umplut platoul din faţa Palatului Administrativ şi a blocat pentru ceva vreme circulaţia pe Bulevard. Arădenii au dansat şi au cântat împreună cu vedetele preferate, au gustat un vin cald şi au petrecut o seară de toamnă târzie într-o atmosferă fierbinte.
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Zeci de preşedinţi sau locţiitori ai acestora de la secţii de votare din judeţul Arad s-au retras de la alegeri.
2
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.