România
Cutremurul s-a produs la 70 de kilometri vest de Arad, potrivit Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Local
ADR anunță finanțări pentru patrimoniul cultural, disponibile prin Programul Regional Vest.
ARADON opinii
Să primim cu bucurie în suflet sărbătorile ce vor veni, să ne amintim că avem familie şi prieteni. Să redescoperim forţa de a iubi, şansa de a fi buni, puterea de a ajuta pe cel care are nevoie, frumuseţea fiecărei clipe ce ne este dăruită în această lume efemeră. Să dăm sens vieţii noastre, să fim fericiţi şi plini de lumina care izvorăşte din sufletul unui om curat.
Local
Anumite teme de interes ar putea fi dezbătute în ședințe reunite ale Consiliului Județean Arad și ale Consiliului Local Municipal.
Evenimente
ARAD. Duminica, 13 aprilie, de la ora 9.00, la Expo Arad, în cadrul Târgului Primăverii, se va da startul celei de-a 13-a ediții a Tuning@Autoshow, eveniment organizat de Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad.
Local
Hotelul de stat din Moneasa își schimbă și fața, dar și dotările, așteptându-și oaspeții în condiții de trei stele.
1
Local
Terenurile agricole sau degradate, transformate în păduri, vor fi recompensate de stat timp de 20 de ani.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a cerut vineri aliaților Ucrainei în războiul cu Rusia, reuniți la Bruxelles la o nouă întâlnire a miniștrilor apărării, zece sisteme antiaeriene Patriot suplimentare și grăbirea constituirii unui contingent internațional de trupe care să fie desfășurat în Ucraina ca garanție de securitate pentru aceasta în eventualitatea unui acord de pace cu Rusia, transmite AFP.
1