
HORIA. Un nou accident de circulaţie s-a petrecut, vineri după amiază, pe drumul Arad-Şiria, de această dată la ieşirea din Horia spre Şiria. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, în jurul orei 16:30, că un echipaj de descarcerare, elicopterul SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Arad au intervenit în cazul unui accident cu o victimă încarcerată.
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.