Peste 90 de specialist IT din Cluj lucreaza pentru unul dintre cele mai mari concerne IT din Germania. In birourile msg systems lucreaza la acest moment peste 3000 de angajati, in locatii aflate in diverse zone ale globului, incepand din America de Nord si pana in Asia.
Dezbătută de studenții de la Științe Juridice a UVVG și elevii Grupului Şcolar Industrial „Iuliu Maniu”.
ARAD - S-a plătit, în plina criză, circa 20.000 de euro pentru un program informatic destinat managerilor.
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
1