Deşi încheiat cu remiză albă, duelul vecinelor a fost alert, cu multe faze de poartă, doar pripeala atacanţilor sau intervenţiile celor doi portari făcând să lipsească golul.
Şoimii Pâncota a furnizat surpriza rundei, câştigând la Tărlungeni, cu scorul de 3-2.
Şoimii Pâncota pleacă la drum pentru al doilea an consecutiv în liga secundă. Mai greu, e drept, din cauza problemelor financiare care i-au făcut pe jucători să intre în grevă în această vară, însă conducătorii clubului susţin că totul va fi bine, iar campionatul va fi dus la bun sfârşit.
Cupa României îşi continuă, imperturbabil, drumul spre fazele superioare. Am ajuns la turul 4, acolo unde au pătruns şi echipele arădene de liga secundă. Una dintre ele, Şoimii Pâncota, va da piept cu o altă reprezentantă a judeţului nostru (mâine, la ora 17.30, pe stadionul „Central”), CS Ineu, care a trecut deja prin „furcile caudine” ale competiţiei KO.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Turul întâi s-a încheiat cu o surpriză de proporții pentru mai toată lumea. Lupta în turul al doilea se va purta între independentul pro-rus Călin Georgescu și USR-ista pro-europeană Elena Lasconi. Câți români au votat, ce județe au excelat la prezență, care au fost codașele, unde a câștigat fiecare dintre principalii candidați și cine este marele pierzător al scrutinului de duminică?
România
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, luni, că liberalii o vor susţine, „fără niciun fel de negociere”, pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
1
Local
Luni după-masă organizația USR Arad a transnmis un comunicat de presă prin care le mulțumește arădenilor pentru vot, mobilizare și încredere.
1
România
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.
2