TÂRNOVA. Astăzi, într-un meci amical, disputat la Târnova, Şoimii Pâncota au învins, cu 1-0, echipa bihoreană de liga a IV-a, Luceafărul Oradea (fostă Kinder Paleu).
Unicul gol al meciului a venit în repriza secundă (min. 80) şi i-a aparţinut lui Băd, care a marcat din mijlocul careului, după o minge respinsă în faţă de portarul advers.
Oficialii LPF 2 au stabilit cum se va promova şi retrograda în actualul sezon, care va avea două serii a câte 12 echipe. Formaţia clasată pe primul loc în fiecare serie va promova în Liga I, în timp ce locurile 11-12 vor retrograda direct. De asemenea, va mai retrograda o echipă, care va fi stabilită în urma unui baraj disputat între formaţiile de pe locul 10.
Dan Cuedan i-a lăsat acasă pe Burian, D. Mitu și Issa. „Cei mai buni jucători sunt cei pe care-i ai, nu pe cei care-i dorești”.
Arad. Pentru prima dată de când a reuşit să promoveze în liga a II-a, Şoimii Pâncota poate fi văzută pe viu în Arad. Mîine, de la ora 11, pe terenul „Şega”, echipa antrenată de Dan Cuedan va da piept, într-un joc de verificare, cu Gloria Arad, una dintre cele mai respectate team-uri din primul eşalon fotbalistic din judeţ.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.