PÂNCOTA. La banii investiţi şi pretenţiile cu iz de promovare din actualul sezon, oficialii grupării fotbalistice de Liga III, Şoimii Pâncota, nu tolerează actele de indisciplină. Indiferent de nume. Dovadă excluderea din lot a mijlocaşului Cornel Nădăban, care a preferat o vacanţă la schi în detrimentul cantonamentului pe care pâncotanii l-au efectuat în staţiunea Moneasa.
PÂNCOTA. Oficialii grupării fotbalistice de Liga III, Şoimii Pâncota, au reuşit să obţină, în această iarnă, semnăturile unor jucători importanţi, care sunt chemaţi să pună umărul la promovarea în eşalonul secund. Ultimii sosiţi în curtea antrenorului Dan Cuedan sunt Gado (ultima oară la Univ Craiova) şi Brozbic (Casino Baden, Austria).
Pâncota. Când nimeni nu mai credea și meciul se îndrepta spre o remiză oarecum echitabilă, a venit o eroare în defensiva ineuanilor, iar Adrian Lengyel a speculat-o prompt și a marcat, după ce l-a driblat pe portarul Cioară. Era minutul 85 și Șoimii Pâncota tocmai marca golul cu care își asigura cele trei puncte puse în joc.
ARAD. Hand United Arad și CS Șoimii Lipova s-au duelat într-un meci de volei feminin din divizia cadetelor, lipovencele impunându-se cu scorul de 3-0 (25-17, 25-22, 25-22), obținând astfel primul succes al sezonului, după două înfrângeri în primele etape.
PÂNCOTA. La cât ghinion a avut gruparea din Pâncota în acest start de sezon, preşedintele Pavel Piroş ar trebui să-şi ducă elevii la biserică, pentru a scăpa de blestem. Ultimul joc de campionat nu a făcut decât să întărească regula ...ghinionului.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.