Compania spaţială americană SpaceX a reuşit duminică, în cadrul celui de-al cincilea zbor-test al rachetei sale Starship, să prindă pentru prima dată treapta inferioară a acestui lansator greu pe rampa lui de lansare din statul Texas cu ajutorul unor braţe metalice gigantice, realizând astfel o nouă performanţă inginerească inedită în încercarea sa de a construi un vehicul reutilizabil pentru călătoriile spre Lună şi spre planeta Marte, informează agenţiile de presă internaţionale.
O rachetă a SpaceX a fost lansată sâmbătă către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) având la bord un astronaut american şi un cosmonaut rus, celelalte două locuri rămânând libere pentru astronauţii rămaşi blocaţi pe ISS şi care nu au putut reveni pe Terra din cauza unor probleme tehnice, informează DPA.
Compania SpaceX fondată de Elon Musk şi-a lansat joi, în premieră, vehiculul de croazieră de nouă generaţie Starship, propulsat de noul lansator foarte puternic Super Heavy, într-un zbor de testare foarte aşteptat, fără echipaj uman, care s-a încheiat câteva minute mai târziu, după ce racheta a explodat pe cer, transmite Reuters.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.
Local
În prezența a aproximativ 150 de preoți și diaconi și a peste 1.000 de credincioși, ierarhii arădeni au pus piatra de temelie pentru biserica Schitului „Izvorul Tămăduirii” de la Frumușeni.
2
Evenimente
Evenimentul este dedicat tinerilor cu vârste între 12 și 15 ani, iar în acest an, tema abordată este „Egalitatea de șanse și curajul de a fi diferit”.
1
Local
ARAD. Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail stefania.neagu@anaf.re.