Aradul ocupă locul II la nivel național în ceea ce privește numărul copiilor cu dizabilități integrați în învățământul de masă.
Sfânta Liturghie pontificală este celebrată de Eminenţa Sa, Cardinalul Joachim Meisner, Arhiepiscop emerit de Köln, în calitate de delegat extraordinar – missus extraordinarius – al Sfântului Părinte Papa Francisc.
24 de copii au beneficiat de o tabără socială la Schitul „Veșmântul Maicii Domnului” Tămand.
Pentru faza națională a Concursul de Dans „Împreună pentru viitor” s-a calificat echipa de dansatori de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Arad.
UT Arad
ARAD. Weekendul trecut, Academia UTA a câștigat pe linie meciurile din Cupa României, trei din cele patru formații mergând mai departe, în sferturile de finală.
ARADON Sport local
BUZĂU. Într-un joc decisiv pentru accederea în play-off-ul ligii secunde la futsal, Şoimii Şimand a cedat, scor 7-12, în deplasarea de la Fortius Buzău şi, astfel, încheie sezonul regulat pe locul 4, cu o zestre de 18 puncte.
Local
Doi bărbați, tată și fiu, au fost arestați preventiv după ce au fost prinși în flagrant în timp ce vindeau ecstasy și cristal, la Vinga.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Singurul atlet veteran din Arad prezent la Campionatele Naționale Indoor s-a întors acasă cu medalie.
Evenimente
Produs al proiectelor reStart literar și Arad LiterArt, antologia de literatură tânără „reStart 2024” reunește texte scrise de 21 de tineri din școlile arădene.
ARADON Sport local
ARAD. Cu doar o săptămână înainte de reluarea jocurilor pe puncte, toate echipele arădene din Liga 4-Mavros au avut în program repetiţii finale, prilej pentru antrenori de a efectua ultimele reglaje în formula de start.
UT Arad
ARAD. Familia Suporter Club UTA are nevoie, din nou, de unitate și reacție de suflet. Un reprezentant înficat al SCU, prezent alături de camarazi în peluză până în vara anului trecut, este grav bolnav și are nevoie de ajutorul nostru.