
Cine are acces gratuit la asistență juridică, cum să ne ferim de avocații falși care bântuie pe coridoarele Tribunalului, cum se dorește reducerea taxe de timbru în ceea ce privește partajele și cum o asociație nou înființată poate veni cu sfaturi și ajutor pentru cei care au probleme juridice – cele mai importante puncte atinse de Baroul Arad în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc vineri, 24 iunie, de Ziua Avocatului Român.

ARAD. Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad se alătură specialiștilor din domeniul medical în eforturile de a reduce efectele negative ale fumatului asupra sănătății, prin organizarea - marți, 31 mai, ora 13 - unei acțiuni de promovare a sănătății, destinată persoanelor care conștientizează efectele nocive ale tutunului.
Local
Marți a fost semnat cu Astra Vagoane Călători SA un act adițional la contractul de furnizare tramvaie, livrarea primelor două fiind programată în luna septembrie.
Local
Youth Art Festival se află la prima ediție și se va desfășura în mai multe locații, în zilele de 10 și 11 mai.
România
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marți, proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaților privind modificarea pensiilor magistraților.
Local
Proiectul tehnic pentru Complexul Matern-Pediatrie este aproape gata, execuția va fi licitată în luna mai.
Mapamond
Preşedintele Volodimir Zelenski a cerut marţi parlamentului de la Kiev să menţină în vigoare legea marţială în Ucraina încă 90 de zile, informează Xinhua.
Local
În incendiu au ars materiale textile și mase plastice, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, iar acoperișul clădirii a fost afectat pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Local
Este pentru prima dată când o astfel de intervenție se realizează laparoscopic la SCJU, în condițiile în care, până acum, aceste cazuri erau tratate exclusiv prin operații clasice.
ARADON Sport local
ARAD. Odată cu penalizarea de 18 puncte a celor de la Şoimii Lipova, primele trei clasate în ultimul eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 6, au cam scăpat în câştigătoare şi, implicit, pot să-şi facă planuri de un eşalon superior din toamnă.