ARAD. Cei care vor să prindă un bilet la unul din spectacolele de teatru prezentate în proiectul „Luna plină de teatru” trebuie să-și cumpere din timp un bilet.
ARAD. 19 spectacole se vor juca în prima lună a anului 2013 la Teatrul Clasic “Ioan Slavici” din Arad. Prețul biletelor pentru oricare reprezentație este de 5 lei.
ARAD. Este vorba despre 19 producții ale Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” care se vor juca pe tot parcursul lunii ianuarie 2013.
ARAD. Vine Crăciunul, vin colindătorii și totul deja ne anunță că suntem din ce în ce mai aproape de Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului.
ARAD. Deschiderea festivă a ediţiei aniversare a Amifran-ului – la care sunt prezente trupe din Ungaria, Italia, Belgia, Spania, Austria, Rusia, Canada şi România - s-a desfăşurat ieri, când pe scenă au urcat oficialităţi locale şi invitaţi care s-au adresat participanţilor la festival.
ARADON Sport local
Internaționala muntenegreană este a treia jucătoare transferată în acest an de vicecampioana României, la care se reîntâlnește cu două foste coechipiere.
Local
Echipajul de salvare aeriană SMURD Arad a intervenit, sâmbătă, în județul Satu Mare, unde un bărbat a fost grav rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul, într-o pădure.
România
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor.
Mapamond
Cancelarul german, Olaf Scholz, a criticat cererile preşedintelui american, Donald Trump, de a primi o garanţie asupra pământurilor rare din Ucraina în schimbul ajutorului militar acordat de SUA, relatează AFP şi dpa.
Mapamond
Un judecător federal american a emis sâmbătă o ordonanță de urgență ce prevede blocarea controlului asupra sistemului de plăți al Trezoreriei americane deținut de Comisia pentru eficiență guvernamentală (DOGE), condusă de Elon Musk, relatează AFP.
Local
Primăria Orașului Ineu a scos la licitație lucrările de înființare a unui parc fotovoltaic în oraș, proiect finanțat prin Fondul de Modernizare.
Mapamond
Cele trei ţări baltice, Lituania, Letonia şi Estonia, au început sâmbătă dimineaţă să se decupleze de la reţeaua electrică rusească, pentru a se integra în reţeaua europeană de electricitate, proces lansat cu ani în urmă şi devenit urgent după invazia Moscovei în Ucraina, relatează AFP şi Reuters.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri că îi va retrage dreptul predecesorului său, Joe Biden, de a avea acces la informaţii clasificate, o practică ce le permite foştilor preşedinţi să fie ţinuţi la curent cu informaţiile sensibile, relatează AFP.