ARAD - Asociaţia ProgressOn din Arad găzduieşte între 13 şi 19 martie 2011 un proiect internaţional dedicat tinerilor, finanţat de către Comisia Europeană. Proiectul „Actor sau spectator ?!?” se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani din Polonia, Turcia, Grecia, Bulgaria şi Slovacia.
ARAD. Datele au fost menţionate în proiectul de management al noului director al TCISA, Bogdan Costea.
Victima a ajuns la spital. Familia acesteia și poliția îl caută pe șoferul care a produs accidentul.
Primăria Municipiului Arad a lansat procedura de licitare a lucrărilor de refacție a liniei-cale de tramvai și a rețelei aeriene de contact pe Calea Radnei și Podgoria – Zona III.
FCC Baschet UAV Arad s-a impus la o diferență de 25 de puncte în runda a 5-a din LNBF.
În 2023, în laboratorul Spitalului Județean, au fost prelucrate 20.981 de blocuri de parafină cu fragmente tisulare, iar 1.207 pacienți au fost diagnosticați cu proliferări tumorale.
Aproximativ 35% din energia consumată este risipită. E.ON a transmis câteva sfaturi pentru ca în această iarnă facturile să fie cât mai mici.
Sute de copii s-au repatriat cu familiile în ultimul an şi au cerut să fie înscrişi la şcoli din judeţul nostru.
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Ineu.
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
1
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1