aradon.ro Web analytics





Camerele de supraveghere amplasate pe exteriorul unei cofetării situate la parterul unor blocuri de pe strada Cocorilor au surprins un furt: hoții, doi tineri rămași încă neidentificați de polițiști, au tăiat învelitoarea unui iglu amplasat pe terasa cofetăriei, au pătruns în interior și au furat… o masă. Tinerii ar fi luat și scaunele din iglu, însă acestea erau legate cu un lanț închis cu un lacăt. Au încercat să spargă lacătul cu o cărămidă, însă nu au avut sorți de izbândă. Masa a putut fi luată ușor pentru că aceasta nu fusese legată.
Printre lacrimi și zâmbete, elevii Șc. Gim. din Șimand, pregătiți de prof. Daniel Mărcuș, au obținut patru clasări pe podium la ultima întrecere din 2015 a programului „Badmintonul în școli – Shuttle Time”, desfășurată la Timișoara. Daria Galeancu a ocupat locul secund, Darius Cheța s-a clasat pe trei - ambii la categoria Under 9 -, iar Dominic Cheța și Daniel Ujoc au încheiat pe doi, respectiv trei la U11.Întrecerea este destinată elevilor de școală primară și gimnazială, nelegitimați.

România

UPDATE. Nicolae Ciucă și-ar fi dat demisia de la șefia PNL după rezultatul la alegerile prezidențiale
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.

Local

Anexă mistuită de flăcări, la Caporal Alexa.
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.

Local

Călin Bibarț cere demisia conducerii PNL
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL. 3

Local

Județul Arad, ora 21: 46,20% prezență la vot. Locul 26 pe țară
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.

Local

Noi sancţiuni legate de vot, aplicate de IPJ Arad
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

România

Surprize, surprize la alegeri
Din totalul de 18 milioane de alegători, mai puțin de 9 milioane și jumătate s-au prezentat la vot, rezultând un procent de 52,40%. Prezența în județul Arad a fost de 46,20% 3

Local

Pistru: „Am votat pentru unitatea românilor”
1

Local

Fifor: „Am votat pentru Arad”

Local

Varga: „Am votat cu gândul la o Românie prosperă”

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.