ARAD. Specialiştii Spitalului Judeţean Arad au descoperit, într-o singură lună de zile, trei cazuri de amiloidoză cardiacă, o boală rară a inimii. Afecţiunea a fost identificată la doi pacienţi din judeţul nostru şi la unul din judeţul Timiş, oamenii fiind diagnosticaţi în urma realizării unor investigaţii imagistice, respectiv RMN cardiac, investigaţii realizate de către doctorul Radu Lala, medic specialist în Cardiologie, împreună cu tehnicienii în imagistică Geanina Bunaciu și Brutus Roman.
Local
Decizia a fost luată prin votul consilierilor locali municipali. Valoarea lucrărilor rămase de executat se ridică la 21 de milioane de lei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Local
Generalul Daniel Zmeko va participa, sâmbătă, la evenimentele organizate în memoria gen.col. Ján Ambruș, personalitate marcantă a comunității evanghelice slovace din Nădlac.
2