România
Un bărbat de 81 de ani din Galaţi, preşedinte al unei asociaţii de proprietari, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a împins pe scările unui bloc o femeie în timp ce aceasta cobora cu bebeluşul său în vârstă de opt luni, aflat într-un cărucior.
Mapamond
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, s-a exprimat sâmbătă în favoarea opririi livrărilor de arme către Israel, dacă aceste arme sunt folosite în conflictul din Fâşia Gaza, care opune armata israeliană şi gruparea palestiniană Hamas, război care a provocat într-un an peste 41.000 de morţi, majoritatea civili, iar populaţia din enclava palestiniană trăieşte o catastrofă umanitară.
Local
Pe platoul din fața Consiliului Județean Arad s-au adunat zeci de meșteșugari, artizani, producători locali dar și comercianți. Cu toții îi îmbie pe arădeni să se răsfețe cu bucate și băuturi specifice sezonului de toamnă.
Local
„Centura de sud a municipiului, aproape de finalizare”, este anunțul făcut de vicepreședintele CJA, Răzvan Cadar, după o vizită pe șantier.
România
Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii şi al Tineretului şi Sporturilor, a fost achitat de Instanţa supremă într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru că ar fi primit aproape 800.000 de euro mită de la oameni de afaceri, în legătură cu numirea unor manageri de spital şi derularea unor contracte din bani publici.
Mapamond
Actele de ură împotriva musulmanilor din Regatul Unit au atins cel mai înalt nivel din ultimii zece ani de la începutul războiului dintre Israel şi Hamasul palestinian în Fâşia Gaza, potrivit unui raport al unei asociaţii antirasism publicat vineri, notează AFP.
1