32 este locul ocupat de trăgătoarea Lucia Mihalache la Campionatul European de tir-talere de la Budapesta. Longeviva sportivă legitimată sub culorile CS Municipal Arad a doborât doar 59 talere, după ce în prealabil, la etapa de Cupă Mondială de la Munchen reuşise să „împuşte” 65 de „farfurii”, zestre cu care a încheiat concursul doar pe locul 33.
Oraşul nostru va găzdui, timp de două zile, Campionatul Naţional de 10 dansuri.
ARAD. Dansul sportiv arădean și-a reconfirmat valoarea în Capitală, la unul dintre cele mai mari concursuri din țară, Dance Masters. Perechea Bogdan Miculița / Olivia Necșa (CS Ballroom Dance) a obținut două medalii de aur, la secțiunile standard și latino, la categoria 12-13 ani.
ARAD. În cel mai simplist mod posibil, sportul poate fi definit ca o activitate fizică competitivă. Detaliind un pic, sportul este recunoscut ca fiind o activitate bazată pe mișcare și dexteritate fizică și este reglementat de reguli care asigură consistența unei competiții corecte dar și a unui arbitraj care să poată evalua în mod corect un câștigător.
ARAD. Cinci sunt juniorii români cu contracte în Anglia. Trei dintre ei poartă „antetul” Atletico Arad, club specializat în creşterea şi promovarea copiilor şi juniorilor.
România
Studenții au posibilitatea de a cumpăra online bilete și abonamente cu reducere 90% prin aplicația disponibilă pe site-ul www.cfrcalatori.ro sau descărcabilă pe dispozitive mobile (smartphone, tabletă etc.), precum și de la automatele de vânzare kiosk din stațiile de cale ferată, a anunțat, miercuri, CFR Călători.
Local
Au fost desemnați în urma unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Arad.
Local
Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2025.
Local
În cadrul proiectului, vor beneficia de lucrări de modernizare și dotări cu echipamente specifice 23 de săli, din care 17 laboratoare, aferente unui număr de șapte facultăți.
Local
Deși pompierii de la Chișineu-Criș au intervenit prompt, mașina a ars în proporție de 90 la sută.
Local
Castingul este o disciplină adiacentă pescuitului, care presupune aruncări la distanțe cât mai mari sau chiar extreme cu lanseta de pescuit, pe un teren amenajat și măsurat.