ARAD.Klaus Iohannis, copreşedinte al Alianţei Creştin Liberale şi candidatul ACL pentru alegerile prezidenţiale, a ţinut să le mulţumească astăzi senatorilor adunaţi în şedinţa grupurilor reunite la Parlament pentru implicarea în acţiunea de strângere de semnături.
ARAD. Crucea Roşie vine în întâmpinarea arădenilor care vor să ajute victimele inundaţiilor din sudul României.
Iniţiativa deputatului Claudia Boghicevici privind nereturnarea măririlor „ilegale” a trecut de comisie.
ARAD. 23.626 de cereri de plată, pentru o suprafaţă totală de 350.913 hectare, au fost depuse la nivelul Centrului judeţean APIA Arad.
Claudia Boghicevici va susține în Parlament inițiativa asociațiilor de proprietari, de modificare a legislației.
Local
Un mecanic de locomotivă și un alt angajat al unui operator privat au fost trimiși în judecată la aproape patru ani distanță de la momentul în care au fost prinși furând motorină.
Local
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” 2024 este pe cale să demareze, arădenii putând să se înscrie în data de 8 octombrie.
Local
Oraşul nostru a fost ales pentru un proiect pilot prin care arădenii pot încerca maşinile Tesla doar cu ajutorul unei aplicaţii.
Mapamond
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată în război cu Israelul în Fâşia Gaza, a condamnat vineri raidul aerian ţintit lansat în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut şi în care a fost ucis liderul unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, apreciind că este vorba de o „escaladare brutală”, relatează AFP.
Mapamond
Armata israeliană a confirmat vineri uciderea liderului unităţii de elită a grupării libaneze pro-iraniene Hezbollah, Ibrahim Aqil, împreună cu mai mulţi alţi comandanţi ai acestei grupări, într-un raid aerian ţintit efectuat mai devreme în suburbia sudică a capitalei libaneze Beirut, relatează agenţiile AFP şi Reuters.
Mapamond
Guvernul Serbiei a aprobat vineri reintroducerea serviciului militar obligatoriu, desfiinţat în urmă cu 15 ani, a declarat preşedintele Aleksandar Vucic, citat de Reuters.
1
Mapamond
Curtea Supremă a SUA a respins vineri restabilirea Partidului Verzilor pe buletinele de vot în statul Nevada pentru alegerile din 5 noiembrie, democraţii candidatei Kamala Harris reuşind astfel să o împiedice pe candidata respectivului partid, Jill Stein, să participe la scrutin în acest stat-cheie, transmite Reuters.
Local
Aceștia se alătură altor o mie de salvatori din unitățile Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, detașați în sprijinul pompierilor gălățeni.