După mai bine de patru ani de aşteptare şi cel puţin trei schimbări în proiect care au dus la diminuarea capacităţii arenei, stadionul UTA va fi inaugurat de suporteri, marţi, 22 mai. Şi asta, deoarece, conform graficului firmei care a câştigat licitaţia pentru amenajarea arenei „Francisc Neuman”, luni, 21 mai 2018 e data predării stadionului. Iată apelul fanilor în alb-roşu către toţi cei care simt ceva pentru UTA...
UT Arad
Antrenorul echipei UTA spune că este primul vinovat pentru ce s-a întâmplat în această seară la Sfântu Gheorghe.
2
UT Arad
Istoria nu a fost păcălită! UTA nu a marcat la Sfântu Gheorghe, așa că vine acasă învinsă.
3
Local
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” va găzdui, pe 24 octombrie, lansarea volumului „Între Zenit și Nadir”, al autorului arădean Cristian Mladin.
ARADON Sport local
Arădencele au început perfect partida, au avut o scădere mică, după care s-au distanțat la un ecart confortabil.
UT Arad
Trupa antrenată de Gaica, Ungur și Mărginean e la mâna ei în tentativa de a merge în play-off.
Local
Zece șoferi prinși în ultimii 2 ani transportând migranți ilegali spre Schengen au fost condamnați de Tribunalul Arad într-o singură zi.
3
Mapamond
Donald Trump l-a acuzat pe preşedintele democrat Joe Biden că nu reuşeşte să-l sprijine în mod adecvat pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, pe timp de război, transmite sâmbătă dpa. Candidatul republicanilor la preşedinţia SUA a vorbit și despre moartea liderului Hamas, Yahya Sinwar, despre care spune că face pacea în Orientul Mijlociu mai uşor de realizat, relatează AFP.