FRF nu a trimis niciun reprezentant să vadă „noua casă” a celor de la UTA, însă acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare. Ar trebui sau nu să avem emoţii?
De parcă nu era destul că a fost dărâmat „Francisc Neuman”, cei de la UTA au fost trimişi să joace în Aradul Nou, pe arena „Motorul”, acolo unde - să fim serioşi - nu are ce căuta o echipă de legendă. Înainte de startul sezonului trecut, conducătorii de la UTA transpirau de nervi, căci reprezentanţii Primăriei, care se ocupau de administrarea arenei, lucrau cu „viteza melcului turbat”.
Elevii de la Şc. Gim. nr. 5 Arad (prof. Mihaela Socaci) şi elevele de la Şc. Gim. Sântana (prof. Emil Arsa) au câştigat triatlonul atletic şcolar pentru ciclul primar, disputat, în week-end, pe stadionul „Gloria”.
ARAD. Stadionul UTA a fost punctul principal al conferinţei de presă de joi, susţinută de primarul Gheorghe Falcă.
Mapamond
Prezenţa la vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova era de 51,4% la închiderea secţiilor de votare din interiorul ţării, informează Comisia Electorală Centrală (CEC).
România
Noul an vine cu zile libere în plus pentru bugetari. Românii care lucrează la stat vor începe anul cu o săptămână liberă, urmând să înceapă lucrul abia miercuri, 8 ianuarie.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 20-10-2024 sunt următoarele:
Local
Mai mulți deținuți de la Penitenciarul Arad au luat parte la o acțiune organizată la casa de copii „Casa Speranței”, din Sâmbăteni.
Mapamond
Peste un milion de cetăţeni cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat, duminică, până la ora 15:00, la alegerile prezidenţiale şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, potrivit datelor oficiale prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
UT Arad
Victorie la Sepsi și calificare în play-off! Zi specială pentru Academia UTA, care merge cu grupele mari să se bată la titlu.
2
Local
Scrisă de Marian Tudor, fost șef al Arestului Central, cartea vorbește despre un sistem închistat, rămas undeva în timp, dar și despre numele mari care și-au așteptat în așa numitul „Beci Domnesc, „sentința”.