Modernizarea arenei Francisc Neuman abia a trecut de faza licitaţiei, iar noua echipă a lui Marţian se „coace” greu.
ARAD. Nimic nu pare a merge „uns” în jurul echipei UTA. Motive pot fi invocate. Mai mult sau mai puţin întemeiate. Depinde, din ce unghi analizezi problema.
La licitaţia organizată de Primăria Arad pentru modernizarea Stadionului "Francisc Neumann" s-au primit trei oferte.
PĂULIŞ. Sâmbătă a fost inaugurată noua tribună a stadionului, lucrare care se impunea în incinta frumoasei bazei sportive din Păuliş, care nu avea decât tribuna oficială amenajtă modern deasupra vestiarelor, iar spectatorii se înghesuiau la marginea gardului.
Întârzierea atribuirii contractului de lucrări s-a datorat cererilor noi impuse constructorului care va moderniza stadionul Francisc Neuman.
Primarul Gheorghe Falcă susţine că, cel mai probabil, startul lucrărilor de reamenajare a stadionului UTA se va da în septembrie.
Alegerile din Republica Moldova nu au fost libere şi rezultatele arată o creştere greu de explicat a numărului de voturi în favoarea preşedintei Maia Sandu şi a Uniunii Europene, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, luni, relatează Reuters şi AFP.
Mii de persoane au fost nevoite să îşi evacueze locuinţele în urma ploilor abundente care au afectat nordul Italiei, transmite luni agenţia DPA.
Proiectul de construire a celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, pe teritoriile administrative ale comunelor arădene Pilu şi Grăniceri, estimat la 800 de milioane de euro, este blocat de procese în instanţă intentate de o asociaţie neguvernamentală de protecţie a mediului, care susţine că specii de păsări ar fi afectate de construcţiile anunţate.
Vineri, 25 octombrie, porțile Judecătoriei Arad și Tribunalului Arad vor fi deschise în fața arădenilor.
Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa au crescut luni, pe fondul volatilităţii sporite de pe piaţă, în urma escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, transmite Bloomberg.
1
AJIP a dat startul înscrierilor la petrecerea care va avea loc la Salonul Tabiet Events.