Vicepreşedintele PNR, Ion Stan, face un rechizitoriu dur privind „starea urbei” la 25 de ani de la revoluţie.
Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, spune că în România nu există cu adevărat nici stânga, nici dreapta
ARAD. Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, spune că „se bucură” de fuziunea PNL-PDL la Arad. „Mă bucur că PDL şi PNL vor alcătui un singur partid, pentru că atunci, conform legii, vor avea dreptul la un singur sediu, iar unul îl va atribui primarul, tot conform legii, unuia dintre multele partide din Arad care aşteaptă- cum îl aşteaptă pe Godot-să primească un sediu.
ARAD. Vicepreşedintele Partidului Noua Republică, Ion Stan, liderul organizaţiei arădene (unul dintre cei patru arădeni de pe lista de candidaţi) salută decizia Curţii de Apel, care a respins decizia BEC privind candidatura Noii Republici la europarlamentare.
ARAD. Cei patru arădeni candidaţi ai Partidului Noua Republică la alegerile europarlamentare au fost prezentaţi, vineri, la sediul organizaţiei arădene, de către preşedintele Mihail Neamţu şi vicepreşedintele Ion Stan, primul fiind locul unu pe listă, iar cel de-al doilea, pe locul 15.
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
3