Istoricul campaniei "Salvaţi Roşia Montană" arată o multitudine de momente când statul român nu doar că a ţinut ascunse documente din dosar, dar a şi făcut tot posibilul ca acestea să nu ajungă la public, susţin reprezentanţii Mining Watch România, într-un punct de vedere publicat, vineri, pe tema despăgubirilor pe care compania canadiană Gabriel Resources le solicită României.
România
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
Local
CAPORAL ALEXA. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad au intervenit, duminică seara, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, la un incendiu izbucnit la o anexă, în localitatea Caporal Alexa.
Local
Din punctul său de vedere, singura soluție este preluarea partidului de către Ilie Bolojan, singurul care ar putea reforma PNL.
Local
Au votat 175.468 de persoane, din care 154.495 pe liste permanente, 17.990 pe liste suplimentare și 2.983 cu urna mobilă.
Local
ARAD. Comandamentul Operaţional Judeţean Arad a transmis ultimele informaţii legate de procesul electoral desfăşurat în judeţul nostru, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.