ȘAGU. A furat de 100.000 de lei din incinta stației de pompare din Șagu. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Arad, acesta fiind prins de polițiștii de la Postul de poliție Șagu în câteva ore de la sesizarea furtului.
Adresăm mulţumiri doamnei director de la Compania de Transport Public Arad pentru că a aprobat înfiinţarea staţiei de autobuze de la Boul Roşu.
Locatarii blocului X42 au mai puţină trecere la Primărie decât supermarketul Kaufland, care a cerut acum şi realizarea unei staţii de tramvai.
ARAD. În așteptarea tramvaiului, un arădean a fotografiat cablurile uitate, probabil, de muncitorii vreunei companii pe jos, în stația de tramvai.
Primăria a anunţat câştigătorul licitaţiei pentru montarea a 30 de adăposturi moderne în staţiile de tramvai.
Local
Aproximativ 35% din energia consumată este risipită. E.ON a transmis câteva sfaturi pentru ca în această iarnă facturile să fie cât mai mici.
Local
Sute de copii s-au repatriat cu familiile în ultimul an şi au cerut să fie înscrişi la şcoli din judeţul nostru.
Local
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Ineu.
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
1
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.