ARAD. Deputatul PPDD, Ştefan Dalca, este de părere că reintroducerea pedepsirii insultei şi calomniei în Codul Penal este o încercare de îngrădire a libertăţii de exprimare, nu doar pentru presă, ci şi pentru oamenii politici.
ARAD. Deputatul PP-DD, Ştefan Dalca, acuză Guvernul USL că nu îşi respectă promisiunile făcute în campania electorală privind salvarea Oltchim .
Din ianuarie 2013, Direcţia Logistică Centrală Dacia are un nou director: Ştefan Gaibu.
După aproape 10 ani, Ştefan Bănica junior a fost prezent, din nou, la Arad într-un mega concert la club Renaissance.
Local
Aproximativ 35% din energia consumată este risipită. E.ON a transmis câteva sfaturi pentru ca în această iarnă facturile să fie cât mai mici.
Local
Sute de copii s-au repatriat cu familiile în ultimul an şi au cerut să fie înscrişi la şcoli din judeţul nostru.
Local
Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8:00, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Ineu.
România
Accident cumplit, produs vineri seară, la Lugoj. Trenul care circula pe ruta București - Timișoara a lovit o mașină, șoferul acesteia murind.
Mapamond
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
1
Local
ARAD. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara informează că, în perioada 23 noiembrie - 2 decembrie, se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac II PTF – A1 – A11 – Centura Arad - DN 7 – Ilia – A1 – A10 – Turda – A3 – Nădășelu – DN 1F – Cluj Napoca – Centura Apahida Vâlcele - DN 1C - DN 17 – Beclean – DN 17 – Centura Bistrița – DN 17 – Gura Humorului – Varianta de Ocolire Suceava – DN 2 – DN 28 – Târgu Frumos – DN 28 – DN 28D – DN 28 – DN 24B – Albița PTF.
România
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol pentru cele două ţări est-europene după o lungă aşteptare, transmite AFP.
1
Local
Oraşul Pecica vrea să-şi creeze propriul serviciu de transport public local, cu autobuze electrice, pentru a lega principalele puncte de interes de pe cei 100 de kilometri de străzi, dar şi pentru a facilita deplasarea către zonele industriale şi satele aparţinătoare Turnu şi Sederhat.