aradon.ro Web analytics





ARAD - ACU Arad a avut, la antrenamentul de miercuri, pe cei doi brazilieni despre care s-a vorbit în ultima vreme. Antrenorul Bogoşel a spus că nu se pronunţă, deocamdată, în privinţa lor, iar o decizie în privinţa lor va lua până miercurea viitoare, când se pleacă în pregătire centralizată.

ARAD - După atacurile lui Nicu Selejan, la adresa tuturor celor care au trecut „din barca lui, în cea a lui Toderici”, unul din cei vizaţi, vicepreşedintele Dorin Vătran (foto) se apără, de fapt, trece la contraatac.
ARAD - După ce ALRO Slatina a renunţat la Marius Ciubăncan (foto), fotbalistul care ultima dată a evoluat în judeţul nostru la CS Ineu, este la un pas să revină la o altă formaţie de liga a III-a.

SEBIS - Noul tehnician al celor de la Naţional Sebiş, Leontin Pinţa şi-a luat rolul în serios şi - ieri - a semnat deja un contract cu clubul prezidat de primarul Gheorghe Feieş, valabil până la data de 15 iulie.

ARAD - Fostul tehnician de la Naţional Sebiş, Mihai Petcuţ (foto), pare să fi trecut cu bine peste vestea demiterii de la cârma divizionarei „C”. Supărat pentru faptul că nu a fost sunat de primarul oraşului Sebiş, Gheorghe Feieş, căci asta era dorinţa lui dacă este să fie concediat, Mihai Petcuţ pare să nu le poarte pică foştilor colaboratori.

UT Arad

„Luptăm, luptăm și câștigăm”
Mircea Rednic, mesaj înainte de meciul cu Sepsi: „Ar fi cazul să câștigăm și noi acasă”.

Mapamond

Germania: Conservatorii în frunte, AfD pe locul al doilea (sondaje la ieșirea de la urne)
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:

România

VIDEO. O mamă și-a băgat copilul într-o cadă cu zăpadă și a postat pe TikTok: „Spartan îl fac”. Autoritățile s-au autosesizat
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul. 4

România

Protest al refugiaţilor ucraineni la Bucureşti, pentru marcarea a trei ani de la începerea invaziei ruse
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă. 7

Mapamond

„Îmi continui cu încredere spitalizarea”, a spus papa Francisc într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.

ARADON Sport local

Alt sistem implementat la rugby în 7
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.

ARADON Sport local

Pregătesc turneul din Austria!

ARADON Sport local

E vremea jocurilor amicale

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.