
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, în cooperare cu polițiști de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, au descoperit într-o autoutilitară condusă de un cetățean român, în localitatea Peregu Mare, 16 cetăţeni străini. Este vorba despre cetățeni din Nepal și Pakistan care au intrat legal în România, în baza documentelor personale. În ceea ce-l privește pe șoferul mijlocului de transport, acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.

Ies la iveală detalii șocante în urma perchezițiilor desfășurate de DIICOT, joi, la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara. Anchetatorii spun că un comisar-șef, conducătorul structurii pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, oferea de fapt protecție pentru o grupare de traficanți de migranți. Mai mult, lua jumătate din câștigurile rețelei și chiar a înregistrat unii dintre traficanți ca fiind colaboratori în unele cauze penale.
Local
În Vinerea Mare, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au demonstrat încă o dată că solidaritatea și implicarea pot aduce lumină și speranță acolo unde este cel mai mare nevoie.
Local
În Vinerea Patimilor, credincioșii ortodocși au urmat ritul bisericii și au săvârșit „Drumul Crucii”, procesiune ce se desfășoară la Mănăstirea Hodoș-Bodgrog.
Mapamond
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a estimat vineri că este timpul „să se determine în următoarele zile dacă pacea este fezabilă! în Ucraina, subliniind totodată că SUA au alte priorități, la o zi după discuțiile de la Paris între americani, europeni și ucraineni, informează AFP.
Local
Arădenii pot spera la o zi de Paști însorită, cu temperaturi ridicate, iar luni și marți temperaturilor vor ajunge chiar și la 26 de grade.
România
Poșta Română a finalizat, înaintea Sărbătorilor de Paște, distribuirea prestațiilor sociale aferente lunii aprilie, operatorul precizând că a efectuat atât plata pensiilor, cât și livrarea anticipată a alocațiilor, indemnizațiilor și altor ajutoare sociale.
Local
Polițiștii de frontieră au verificat peste 3.600 de persoane și mijloace de transport. Au fost constatate patru infracțiuni.
UT Arad
Va fi o atmosferă deosebită diseară, la meciul UTA – Sepsi OSK, exact în ziua în care „Bătrâna Doamnă” împlinește 80 de ani.