HUNEDOARA - Agenţiile de turism hunedorene vin în întâmpinarea turiştilor cu oferte care mai de care mai atractive pentru sărbătorile de iarnă.
ARAD - Deputatul democrat-liberal al Colegiului 2 din Arad,
Claudia Boghicevici, a anunţat că în cadrul
Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială
a Camerei Deputaţilor un grup de parlamentari PD-L a
făcut o propunere pentru un proiect de lege care
să reglementeze cadrul legal privind respectarea,
promovarea şi garantarea drepturilor copiilor ai
căror parinţi sunt plecaţi în
străinătate (foto).
Mapamond
Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluție prin care condamnă invazia Rusiei în Ucraina și solicită retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, exprimându-și totodată sprijinul pentru această țară și integritatea ei teritorială, dar de data aceasta cu opoziția SUA și cu mult mai puțin sprijin decât în anii precedenți, relatează EFE și AFP, citați de Agerpres.
Local
Consiliul Județean Arad și Primăria Municipiului Arad vor încheia un protocol pentru modernizarea liniei de tramvai Arad-Ghioroc.
ARADON opinii
Consider, cu doza de subiectivism aferentă, că generația din care fac parte este cea mai norocoasă.
Mapamond
O rezoluție care reafirmă legitimitatea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a reușit să obțină suficient sprijin pentru a fi adoptată luni în Rada Supremă, parlamentul ucrainean, informează dpa.
3
Local
Începând de marți, 25 februarie 2025, Primăria Municipiului Arad, prin intermediul operatorului contractat în acest scop, va demara lucrările pentru amplasarea insulelor ecologice digitalizate în 25 de locații din zona Calea Aurel Vlaicu. Lucrările sunt estimate să se realize pe durata următoarelor două săptămâni.