Aleşii au refuzat că accepte trecerea ştrandului în grija Recons. Primarul Falcă îi cheamă, din nou, la şedinţă joi, pentru o altă propunere legată de baza de agrement.
ARAD. Dincolo de diferendul cu secretarul Primăriei, referitor la legea care permite societăţilor cu capital de stat să funcţioneze cu un singur asociat, preşedintele executiv al PC Arad, Leontin Aslău spune că ştrandul nu are cum să treacă la Recons, întrucât în obiectul de activitate al acesteia nu există nimic din ceea ce este pe ştrand.
Lipsă de interes la dezbaterea publică organizată de Primărie pe marginea administrării Ştrandului.
Studiul referitor la înființarea Serviciului Comunitar de Utilitate Publică ”Zone de Agrement”, în dezbatere publică.
ARAD.Preşedintele executiv al PC Arad, Leontin Aslău, a declarat că se vede nevoit să înainteze o nouă plângere penală împotriva primarului Gheorghe Falcă, deoarece acesta, în ciuda hotărârilor definitive şi irevocabile, i-a îngrădit din nou accesul la proprietatea de pe ştrand.
Mapamond
Premierul britanic Keir Starmer i-a înmânat joi o scrisoare preşedintelui american Donald Trump din partea Regelui Charles al III-lea, în care este invitat oficial pentru o a doua vizită de stat fără precedent în Regatul Unit, relatează Reuters.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat joi că nu știe nimic despre cazul fraților Andrew și Tristan Tate și România, transmite Reuters.
România
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat, joi, că este de părere că USR ar trebui să intre la guvernare alături de PSD, PNL, UDMR și minorități și să susțină candidatul unic al coaliției la alegerile prezidențiale, pe Crin Antonescu.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a declarat joi că dorește un acord de încetare a focului în Ucraina înainte de a discuta despre forțele de menținere a păcii, declarație făcută în cursul întrevederii cu premierul britanic Keir Starmer, care caută obținerea unor garanții de securitate pentru o pace durabilă în Ucraina, relatează AFP.
Mapamond
Celebra cântăreață americană Katy Perry va călători în curând în spațiu alături de alte cinci femei, printre care se va afla și Lauren Sanchez, logodnica miliardarului Jeff Bezos, a anunțat joi Blue Origin, compania spațială deținută de fondatorul Amazon, informează AFP.
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că, începând din data de 4 martie, vor intra în vigoare taxele vamale pe care le-a decis anterior asupra produselor importate în SUA din Canada, Mexic și China, el acuzând aceste țări că nu fac suficiente eforturi pentru a combate traficul cu droguri, în special fentanil, relatează agențiile internaționale de presă.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 27-02-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Indicele Democrației pe anul 2024, calculat de revista The Economist (EIU) și făcut public joi, aruncă o lumină asupra tendințelor globale în ce privește democrația, constatând un declin al scorului total de la 5,23 în 2023 la 5,17 anul trecut (pe o scară de la 0-10).
1