Municipalitatea s-a văzut nevoită să taie din cerere şi să crească oferta în speranţa că se vor găsi firme interesate de construirea toboganelor.
Arad. Cei 13.000 de vizitatori care au trecut pragul ştrandului în week-end s-au văzut nevoiţi să împartă cele două bazine cu apă.
ARAD. Echipa No Ma am a câștigat etapa de la Arad a Campionatului Național de grătar „Golden Brau”, care s-a încheiat în această seară la Ștrandul „Neptun”.
ARAD. O fetiţă de numai 12 ani a fost înghiţită de apele Mureşului în apropierea Ştrandului Neptun, în zona Perla. Aceasta a ajuns în apă din greşeală, după ce s-a urcat pe un ponton de unde a alunecat şi a căzut. Fetiţa era la plimbare pe faleză împreună cu alţi opt copii.
ARAD - Seara franțuzească organizată de Clubul Rotaract Arad Cetate (manager de proiect – Bogdana Teglas și președinte Cristian Furău) împreună cu partenerii UVVG, Rotary Club Cetate Arad, la Club 4U.
România
Votul la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din 30 noiembrie şi 1 decembrie 2024, a început vineri la 20:00 ora României, când s-a deschis secţia de votare organizată la Auckland, Noua Zeelandă, la ora locală 7:00.
Local
Cu mesaje pro-Europa, pro-NATO și anti-dictatură, aproximativ 200 de tineri arădeni au ieșit vineri seară să protesteze.
6
Mapamond
Ministrul ucrainean de externe, Andrii Sîbiga, le-a cerut omologilor săi din ţările NATO ca la reuniunea miniştrilor de externe ai ţărilor Alianţei, care va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, să transmită Ucrainei invitaţia de aderare la NATO, relevă o scrisoare consultată vineri de Reuters.
Mapamond
Programul electoral al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) cere ieşirea Germaniei din UE, părăsirea zonei euro şi revenirea la marca germană, încetarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice, măsuri împotriva migraţiei ilegale şi anularea sancţiunilor impuse Rusiei pentru a fi reluate importurile de gaz rusesc, relatează vineri agenţia EFE.
România
Curtea Constituţională a României a amânat vineri pentru data de 2 decembrie, la ora 17:00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin.
România
Procedura de renumărarea voturilor, organizată de Biroul Electoral Central (BEC) în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR), este pe larg contestată. Nu doar decizia în sine, ci și modul de desfășurare a renumărării propriu-zise.
Local
Se estimează că renumărarea celor aproximativ 175.000 de voturi din cele 440 de secții se va finaliza în această seară.
1
Local
„Noi băieții din Arad așteptăm bulangii la proteste. Vă oferim două soluții... Ori săriți în aer... ori luați foc”, este unul dintre mesaje. Protestele sunt programate să aibă loc azi, de la ora 17:00, în Piața Avram Iancu.
6