
În 2011, Primăria Municipiului Arad a preluat de la RADEF patru cinematografe din oraș – Arta, Studio, Grădiște și Solidaritatea (Gai). În trei dintre acestea a investit peste trei milioane și jumătate de lei. Pentru tencuială nouă, mobilier nou și aparatură modernă, care să permită proiecția filmelor la o calitate decentă. Bani mulți, investiții mari. Te-ai aștepta, poate, ca pe banii ăștia, să ai și randament, să vină oamenii la film. Surpriză, însă, aceștia n-au venit.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.